Munca in Canada – Emigrare Canada 

De la autostrada ce porneşte din vecinătatea lacului până în centrul oraşului Toronto, şase mari turnuri cu birouri domină zarea. Până de curând, acestea reprezentau sectorul privat al Canadei: cinci bănci şi un monopol telefonic.

Afacerile canadiene sunt compacte, foarte concentrate şi mai puţin extinse decât cele americane, cu care se află într-o strânsă legătură. Economia s-a caracterizat printr-un mare grad de oligopol şi reglementări statale sau proprietăţi guvernamentale ceea ce duce ca tot mai multa lume sa aleaga munca in Canada.

Originile afacerilor naţionale se găsesc în pescuit, comerţul cu blănuri şi fermele de pe coasta Atlanticului din „bătrânul Nord-vest” şi din Noua Franţă. Primele întreprinderi se ocupau, în consecinţă, cu comerţul cu blănuri şi aveau caracter paramilitar, cum era şi Compania Golfului Hudson, care încă mai există, având una dintre cele mai mari reţele de magazine, cunoscută acum simplu ca „The Bay”. Resursele bogate ale Canadei, apropierea de marile pieţe de desfacere, nevoile impuse de distanţele mari, provocările fizice de creare a unei bogăţii pe acest pământ necruţător i-au imprimat principalele trăsături vieţii economice. Exploatarea resurselor pentru export, conduse de mari întreprinderi stabile sub supravegherea atentă a statului, reprezintă în mare povestea afacerilor până în prezent. Puterea şi mărimea băncilor şi a companiilor de asigurări, a firmelor de transporturi feroviare, a conglomeratelor miniere şi forestiere sunt mărturia continuităţii vieţii economice de la începuturi.

Munca in Canada – Gândind în perspectivă

Canada nu duce lipsă de întreprinzători curajoşi. Premierul Macdonald şi directorul căilor ferate William Van Horne au utilizat capitalul de stat pentru a construi reţeaua transcontinentală a căilor ferate în anii 1870, Robert Campeau a folosit deşeurile pentru a crea o industrie de reciclare americană în anii 1980, Paul şi Albert Reichmann, bazându-se pe reputaţia de care se bucurau, au construit Flota Canary din Londra, iar baronul cablului Ted Rogers a utilizat marile împrumuturi băneşti de la bănci pentru a completa monopolul telefonic, construind autostrada informativă a Canadei. Desigur, unele dintre afaceri sunt importate. Economia industrială din sudul regiunii Ontario este dominată de firmele General Motors, Ford şi Chrysler. Canada deţine  cele mai mari procente de parteneriate străine din lume. Acest lucru i-a făcut pe „economiştii naţionalişti” ai ţării să tresară, dar capitalul străin a avut un rol decisiv în transformarea Canadei dintr-un teren de pescuit în cea de-a şaptea putere industrială din lume.

Conexiunea afacerilor canadiene cu cele ale SUA este foarte evidentă din oraşul Québec spre coridorul Windsor, un şir de zone urbane incluzând Montréal şi Toronto ce sunt legate prin Autostrada 401 numită „Strada principală a Canadei”. De-a lungul autostrăzii, singurul lucru care le aminteşte călătorilor că nu se află în America sunt staţiile de benzină Petro-Canada. În interiorul oraşelor, mărcile celebre se află într-o strânsă competiţie cu firmele locale. În domeniul vestimentaţiei urbane, Gap este în competiţie cu micuţele magazine ale firmei Roots din Toronto. Hamburgherii de la Harvey’s li se alătură celor de la McDonald’s. Apa de izvor Clearly Canadian întrece firma Evian.

Miezul afacerilor din Toronto îi este familiar celui care conduce afaceri în Atlanta, Dallas, sau Chicago. Vineri, la ora 17.00, barurile de la subsolul magazinelor din străzile King şi Bay sunt pline de bancheri învăluiţi în fum de ţigară, de avocate tinere cu tocuri mari şi fuste midi şi de afacerişti nesiguri. Sunt puţine diferenţe faţă de oraşele Québec şi Montréal, unde noua elită a afacerilor din Québec lucrează cot la cot.

Experienţa Coastei de Vest – Munca in Canada

Tiparul diferenţelor discrete, dar tangibile, faţă de vecinii americani este evident în Vancouver. Asemenea birourilor de pe „coasta stângă” din San Francisco şi Los Angeles, cele din Vancouver se umple la ora 7.00 pentru a intra în legături de afaceri cu cele din Toronto, unde ceasul arată ora 10.00. În ciuda „păsărilor de noapte” ale filmelor şi industriei TV (Vancouver este o excelentă locaţie de filmări pentru producţiile cu un buget mare) a avut loc o dezvoltare timpurie a dominaţiei central-canadiene, mulţimile de pe coastă luându-şi revanşa ridicând ancora la ora 15,30, utilizându-şi telefoanele mobile navigând sau făcând schi nautic.

Vancouver este, cu siguranţă, cel mai estic dintre oraşele de pe Coasta de Vest a Americii de Nord, cuprins într-o reţea economică şi politică ce nu prea caracterizează Canada. Curentele care domină America de Nord se îndreaptă dinspre nord spre sud, iar ţara şi-a asigurat existenţa printr-o politică guvernamentală ce transporta materialele brute din vest mai degrabă în Toronto şi Montréal decât în Chicago sau New York.

Prosperitatea enormă a oraşului (generată, în mare măsură, până în anii 1990, de cei din Hong Kong care căutau un loc mai sigur de trai). În prerie şi în Canada Atlantică, economia se apropie mai mult de suprafaţă. Petroliştii din Calgary încă mai zâmbesc la amintirea ameninţării embargoului din 1975. În est, cei cu memorie bună îţi încântă urechea în cluburile din Halifax cu poveşti despre

oţelul din Nova Scotia şi industriile navale din Montréal şi Toronto de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Prosperitatea din Calgary se bazează pe realizările unora dintre cele mai mari companii din lume din domeniul exploatării de petrol şi gaze.

 Schimbarea adusă de vânt

În porturile din Newfoundland, unde 10 generaţii au trăit din pescuit de cod, prohibiţia pescuitului datorită abuzurilor locale şi străine a provocat colapsul unui stil de viaţă cu greu acceptat. Nici restructurarea economiei canadiene la mijlocul anilor ’80 nu poate face posibil acest lucru. Trei aspecte fundamentale se schimbă rapid. Mai întâi, sistemul schimburilor comerciale orizontale – care au constituit inima industriei regiunilor Ontario şi Québec – se prăbuşeşte. Odată cu Pactul comerţului liber dintre Canada şi SUA (1988) şi în urma Convenţiei nord-americane a liberului schimb, care includea şi Mexicul (1993), zidul tarifar în spatele căruia comerţul s-a mutat dinspre est spre vest a căzut, facilitând transportul lemnului din BC şi al petrolului din Alberta în California; grâul din prerie a ajuns mai uşor în brutăriile vestice, iar piesele de schimb pentru maşini din Ontario şi Québec au ajuns în Ohio. Acest fenomen a pus capăt economiei „fabricilor împărţite pe ramuri ale economiei” implementat în Canada postbelică, provocându-i pe multinaţionalii canadieni să concureze pentru mandatele de producţie mondială; astfel industriile autohtone au ajuns printre cele mai bune din lume fără ajutorul unei pieţe dominate.

Cele două acorduri ale liberului schimb au forţat Canada să-şi revizuiască structurile costisitoare. Timp de două generaţii, guvernele canadiene au pus bazele uneia dintre cele mai complete legislaţii din lume, cu asigurări generoase pentru şomeri, rate ale bunăstării şi un sistem universal al asigurărilor medicale suportate în procent de sută la sută de stat. Noile realităţi ale concurenţei globale, alături de îndatorările cronice ale guvernelor canadiene reprimă în mod dureros rentabilitatea acestui program.

Noi modalităţi de a lucra

Cel de-al treilea element care stă la baza economiei canadiene, întreprinderile de stat, este şi el pe cale de dispariţie. Mai demult, guvernele canadiene s-au implicat în domeniile în care capitalul privat nu era investit, fondând astfel construirea reţelei de căi ferate Canadian-Pacific în secolul trecut şi deţinând monopolul asupra companiilor aeriene naţionale (Air Canada), a companiilor petroliere (PetroCan) şi asupra utilităţilor electrice gigantice (Ontario Hydro şi Hydro Québec). Revoluţia de pe piaţă din anii 1980 şi nevoia de bani gheaţă a guvernelor au imprimat o nouă turnură acestei stări de lucruri. Air Canada este acum privatizată în proporţie de 100%; PetroCan a fost, de asemenea, privatizat; unii jonglează chiar cu ideea vânzării reţelei naţionale de televiziune, Corporaţia de radio-difuziune canadiană.

Subminarea sistemului comercial dintre est şi vest, statul bunăstării şi întreprinderile cu capital mixt reflectă cel mai bine schimbarea prin care trece ţara, asemenea multor altor naţiuni comerciale. Noua tehnologie a adus cu sine globalizarea, care face ca sistemul pieţelor protejate să pară învechit, a forţat ţările să-şi revizuiască structurile costisitoare şi a generat o revoluţie a informaţiilor care transformă guvernele birocratice în structuri necompetitive. Canada deţine una dintre cele mai bine tehnologizate economii din lume, cu una dintre cele mai performante reţele de telecomunicaţie, cele mai multe pagini pe Internet şi rata cea mai mare din lume a utilizării calculatorului.

Pe măsură ce lumea se orientează spre economia high-tech, Canada se adaptează si tot mai multa lume alege munca in Canada. Investiţiile din Bursa de schimb valutar din Toronto nu sunt deţinute de concerne industriale gigantice, precum Stelco, de mari conglomerate miniere precum Noranda sau megaliţi forestieri ca MacMillan Bloedel. În schimb, acum companiile de genul Bombardier (echipamente de tranzit în masă), Corel (grafice soft pentru calculatoare) şi Newbridge (mecanisme telefonice) incendiază imaginaţia broker-ilor.

Pentru producătorii TV din Vancouver, comercianţii de gaze naturale din Calgary, inovatorii tehnologiei informatizate din Toronto şi animatorii de calculatoare din Montréal reprezintă o lume nouă plină de curaj. Directorii minei Faro sau pescarii din Newfoundland creează o lume uimitoare ce trece uneori prin schimbări brutale şi pierderi. Pentru clasa de mijloc canadiană – directori, civili, gestionari de magazine şi lucrători din sănătate – această lume pare problematică şi aruncă umbre asupra unor zone economice care păreau mereu sigure.

Contemplarea vieţii de afaceri canadiană la începutul secolului al XXI-lea creează imaginea dramei unei ţări foarte comode ce a fost trezită brusc la realitate. Unii se grăbesc să ajungă sub duş şi apoi la serviciu. Alţii încearcă să se întoarcă pe cealaltă parte pentru a mai dormi puţin. Iar alţii dau vina pe emisari sau lenevesc pur şi simplu, aşteptând să treacă timpul.

Drumul de cinci minute de la înaltele turnuri ale băncilor din Toronto spre centru dezvăluie o sălbăticiune dezindustrializată a căilor ferate pline de ierburi şi a fabricilor lăsate în paragină. În interiorul magaziilor transformate din apropiere, realizatorii de soft-uri, responsabilii cu securitatea magazinelor şi cei însărcinaţi cu dezvoltarea urbană dau pulsul şi ritmul unei noi economii globale.